Sprijină finalizarea spitalului Marie Curie - Preia Inițiativa

Fetița fără șanse – Salvată acolo unde nimeni nu mai credea: în România

„Am bătut la ușa spitalului cu dosarul în brațe. Nu aveam programare. Nu aveam speranță. Dar am găsit totul. Oameni. Soluții. Și viață.”

Povestea lor a început brusc. La un control de rutină din trimestrul al treilea, medicii le-au spus cu voce joasă: hidrocefalie severă. Lichidul din creier nu mai circula cum trebuie și apăsa asupra creierului fetiței lor nenăscute. Era doar în săptămâna 31 de sarcină.

„Ni s-a spus că nu sunt șanse. Că poate nici nu va supraviețui nașterii.”

Au căutat soluții în toată lumea. Au scris în Viena, în Germania, în Turcia. Au făcut RMN, consultații, analize. Răspunsul era mereu același: „Nu se poate face nimic în România. Nici nu are sens să veniți.”

Dar într-o zi, cu inima în mâini și dosarul sub braț, au venit neprogramați la Spitalul Marie Curie. Au bătut la ușă.

Și… s-a deschis. Nu doar ușa. Ci o altă șansă. O echipă întreagă i-a primit. Fără să-i judece. Fără să-i alunge. Le-au oferit speranță, explicații și soluții.

La 34 de săptămâni, fetița lor s-a născut. Și la 3 zile după naștere, a fost operată.

Astăzi…

… fetița respiră singură.
… se hrănește.
… reacționează la sunete și mișcări.
… este vie. Într-un loc în care li s-a spus că nu se poate. 

„Ce am găsit aici e de necrezut. Am lucrat și în străinătate. Știm ce înseamnă medicina din afară. Dar ce se întâmplă la Marie Curie… e mai mult decât profesionalism. E umanitate. E minune.”

De ce contează această poveste?

Pentru că sunt părinți care au venit cu ultima speranță în mână.
Pentru că medicii de la Marie Curie nu i-au întrebat de unde vin. I-au întrebat doar: „Ce putem face acum?”

„Aici am găsit tot. Empatie. Explicații. Răbdare. Oameni care au stat cu noi până la ultima întrebare. Oameni care au făcut o minune.”

Donează. Fii parte din minunea altui copil.

Astăzi, acest loc are nevoie de ajutor. Sunt tot mai mulți copii în situații limită. Iar spațiul este insuficient. Împreună, prin campania Preia Inițiativa, construim o nouă aripă a spitalului, pentru ca fiecare copil care bate la ușă, să găsească salvare.

Nu lăsăm viața pe lista de așteptare.
Donează pentru extinderea aripii de tratament pentru cazuri grave.

„Toți cei care pot dona, cu orice sumă, nu donează doar bani. Donează o șansă la viață. Pentru că aici, la Marie Curie, oamenii fac minuni.”